Spre deosebire de sportul profesionist din Europa, unde nu există reguli cu privire la cheltuielile pe care un club trebuie să le facă (și astfel apar super-cluburi, precum FC Barcelona sau Real Madrid), în SUA, ligile sportive profesioniste au la bază reguli clare și bine definite de părțile implicate – jucători, respectiv conducători.

Ca și NFL (liga profesionistă de fotbal american), MLB (liga profesionistă de baseball), NHL (liga profesionistă de hochei), sau MLS (liga profesionistă de fotbal din SUA), NBA nu se bazează pe un sistem piramidal de promovări și retrogradări. Desigur, NBA s-a extins de-a lungul timpului și nu a avut, de la bun început, 30 de participante. Însă, echipele care au intrat în liga nord-americană de baschet nu au promovat, precum în Europa, ci au primit licența de participare pe baza unor criterii organizatorice și financiare extrem de stricte.

Fără Retrogradare În NBA? Atunci Cum?

Neavând posibilitatea de a penaliza echipele din subsolul clasamentului și de a da șansa altora să participe, precum și din dorința de a face o ligă competitivă, în care fiecare franciză să aibă posibilitatea să se lupte la campionat sau măcar pentru un loc de playoffs, NBA a creat o serie de pârghii și anume:

Salary-Cap (Plafon Salarial) – La începutul fiecărui sezon, NBA anunță un plafon (pentru sezonul 2019 – 2020, plafonul a fost stabilit la 109,14 milioane de dolari) de care toate echipele trebuie să țină seama, bazat pe veniturile din anul precedent. De ce? Ce presupune salary cap? În teorie, fiecare club din NBA trebuie să plătească salarii totale, anuale, către jucători, până la valoarea plafonului (în cazul nostru, valoarea totală a salariilor jucătorilor, pentru 2019 – 2020, ar fi trebuit să fie de maxim 109,14 de milioane de dolari). Spre deosebire de celelalte ligi sportive profesioniste din SUA unde, de regulă, nu se poate depăși plafonul salarial anual (hard salary cap), în NBA funcționează un plafon de tip soft. Cu alte cuvinte, francizele au voie să treacă peste suma anunțată de ligă, însă plătesc anumite penalizări denumite generic luxury tax (taxa pe lux). De menționat că, de-a lungul unui sezon, participantele din NBA sunt obligate să asigure salarii cumulate de cel puțin 90% din plafon (pentru 2019 – 2020, cheltuielile salariale minime au fost de 98,226 milioane de dolari).

NBA Draft – După NBA Finals, se organizează un eveniment în care codașele clasamentului cu cele mai multe înfrângeri au șansa să selecteze cei mai buni baschetbaliști amatori, care au jucat în campionatul universitar de baschet din SUA (NCAAB), precum și tinerele talente din afara Statelor Unite. Astfel că cele 14 echipe neparticipante în NBA Playoffs sunt înscrise automat într-o loterie care decide ordinea exactă a selecțiilor, de la 1 la 14. Inițial, la loterie participau doar cele mai slab clasate cluburi din cele două conferințe și prima selecție se decidea în urma unei aruncări cu banul. Ulterior, loteria s-a extins la toate neparticipantele în post-sezon. Din acest an, pentru a descuraja strategia de tanking (să faci tot posibilul să termini pe ultimul loc, tocmai pentru a avea cele mai mari șanse să alegi de pe prima poziție, în NBA Draft), ultimele trei codașe din clasamentul NBA au șanse de 14% fiecare să câștige prima selecție. Înainte de 2020, lanterna roșie a ligii de baschet nord-americane avea 25% șanse. Celelalte competitoare prezente în NBA Playoffs aleg în ordinea inversă a performanțelor din sezonul regulat. NBA Draft are două runde; ordinea rundei a doua este stabilită în funcție de locul în clasament, de la ultimul (care alege primul în runda a doua) la primul (alege ultimul).

Plafonul salarial este folosit în primul rând, pentru a nu exista super-cluburi, precum în Europa și pentru egalizarea valorii, deci o ligă mai competitivă. Acest sistem a fost folosit încă din primul sezon al ligii de baschet nord-americane, în 1946 – 1947. Atunci, salary cap a fost stabilit la 55.000 de dolari (majoritatea jucătorilor la acea vreme primeau între 4.000 și 5.000 de dolari, pe sezon).

Mai mult, prin aducerea unui jucător de perspectivă din NCAA sau a unui jucător de valoare din Europa, echipele care au terminat pe ultimele locuri, în conferințe, vor avea o șansă în plus să se lupte pentru un loc de playoffs, sezonul următor. De menționat că doar studenții și jucătorii non-Americani ce împlinesc 19 ani în anul de debut în NBA sunt eligibili, la ora actuală, pentru Draft. Liceenii americani nu mai pot fi selecționați de francizele din NBA din 2005, însă pot deveni profesioniști chiar la terminarea liceului, dacă aleg calea G League. Până în 2005, au existat o serie de liceeni care au intrat în liga profesionistă de baschet nord-americană, fără a face facultatea și care au făcut istorie, precum Kobe Bryant, Kevin Garnett, LeBron James, sau Tracy McGrady.

Atunci Când Francizele Din NBA Nu Respectă Salary Cap

În NBA, plafonul salarial poate și de cele mai multe ori este depășit atunci când se trage linie, la sfârșit de stagiune. Cu toate acestea, liga a stabilit anumite limite pentru a avea o competiție cât mai echilibrată. Pe lângă salary cap, există și un alt prag denumit luxury tax threshold. Când o echipă trece peste acest prag, va trebui să plătească o taxă pe lux – luxury tax – la ligă. Pentru 2019 – 2020, pragul a fost stabilit la 132,67 milioane de dolari.  

Cu alte cuvinte, franciza trebuie să plătească penalități ce pornesc de la 1,5 dolari pentru fiecare dolar ce a trecut de pragul taxabil. Penalitățile cresc pe măsură ce totalul depășit este mai mare, până la 3,75 de dolari per dolar, când clubul depășește pragul cu peste 20 de milioane. Peste 25 de milioane și penalitățile vor crește cu încă 50 de cenți, urmând ca procesul să se repete la fiecare 5 milioane în plus. În caz că echipa a mai plătit penalități și anii precedenți (în trei din ultimii patru ani), atunci taxa se va mări la 2,5 până la 4,75 dolari per dolar peste prag.

Un exemplu ar putea lămuri situația. Să spunem că o franciza a avut cheltuieli salariale ce au totalizat 160 de milioane de dolari, adică 27,33 milioane peste pragul taxabil, în sezonul 2019 – 2020. Ce penalități va plăti? 7,5 milioane de dolari pentru primele 5 milioane peste prag (1,5-la-1, de la 132,67  milioane de dolari cât este plafonul la 137,67 milioane, taxa se calculează 1,5 *5 milioane dolari ); 8,75 milioane de dolari, la nivelul de 1,75-la-1; 12,5 milioane de dolari pentru nivelul 2,5-la-1; 16,25 milioane de dolari, la 3,25-la-1 (până acum, am calculat pentru primele 20 milioane peste plafon); 18,75 milioane de dolari, la 3,75-la-1, plus 9.902.500 dolari la nivelul 4,25-la-1 (calculați pentru suma de la 25 milioane peste prag la 27,33 milioane, adică la 2,33 milioane de dolari). În total, clubul ar urma să plătească penalități în valoare de 73.652.500 dolari către NBA. Dacă echipa a mai plătit taxe în ultimii trei din patru ani, atunci penalitățile totale vor însuma 100.982.500 dolari.

De-a lungul timpului, au existat francize care au plătit penalități exorbitante pentru că au depășit cu mult salary cap. Spre exemplu, după sezonul 2005 – 2006, New York Knicks a plătit ligii taxe pe lux în valoare de 62,3 milioane de dolari. După 2013 – 2014, Brooklyn Nets a fost obligată să suporte penalități de peste 80 milioane de dolari.

Despre Contractele Jucătorilor Din NBA

Atunci când un jucător este transferat de la un club la altul, în NBA, contractul lui este, de asemenea, transferat. Baschetbalistul nu renegociază contractul, atunci când pleacă la un alt club și rămâne cu vechea înțelegere (de aici și termenul de contract garantat). În plus, în liga profesionistă de baschet nord-americană, transferurile înseamnă de fapt schimb de jucători și selecții viitoare în NBA Draft. Nu există transferuri pe bani, ca în fotbalul european.

Mai mult, atunci când un club reziliază un contract (operațiunea de waiving), cu acordul jucătorului, salariul său va rămâne în contabilitatea clubului, până la expirare. Spre exemplu, o franciză din NBA cu 140 milioane de dolari cheltuieli salariale reziliază un contract pe 3 ani, al unui baschetbalist, în valoare de 8 milioane de dolari, pe sezon. În teorie, echipa respectivă va plăti, în continuare, pentru următoarele 3 sezoane, o taxă pe lux de peste 11,5 milioane de dolari, chiar dacă nu mai are obligații financiare față de jucător. În practică, există, însă anumite pârghii ce pot permite o mai mare flexibilitate financiară și o reeșalonare a penalităților, pe mai mulți ani.

În momentul în care și-a reziliat contractul,  baschetbalistul devine automat jucător liber de contract nerestricționat (Unrestricted Free Agent) cu dreptul de a semna contracte cu orice franciză dorește.

În schimb, jucătorii liberi de contract restricționați (Restricted Free Agents) nu pot semna cu oricine, oricând. Într-adevăr, orice echipă din NBA are dreptul să-i ofere un contract, unui astfel de jucător, dar, dacă echipa la care a evoluat până atunci, oferă aceeași bani, atunci respectivul club are întâietate și semnează un nou contract cu baschetbalistul. Dacă franciza de care aparține nu face nicio ofertă, atunci jucătorul poate să-și caute un nou angajament.

Dacă, totuși, patronul nu vrea să îl mai țină și vrea să obțină un alt baschetbalist, la schimb, există posibilitatea de a se opta pentru „semnează-și-transferă” (sign-and-trade). Procedeul presupune reînnoirea contractului doar pentru a-l transfera în altă parte, fie din considerente competiționale sau pur și simplu ca artificiu contabil.

Excepții, Excepții Și Iar Excepții

Din momentul în care au depășit salary cap, cluburile sunt limitate în a da contracte, după bunul lor plac. Există anumite excepții care permit semnarea de noi jucători, chiar dacă s-a depășit plafonul. De menționat că francizele care folosesc astfel de excepții nu mai pot depăși paravanul taxabil – Luxury Tax Apron, sub nicio formă. Paravanul taxabil este ultima limită impusă de NBA și este, de obicei, cu câteva milioane de dolari peste pragul taxabil – Luxury Tax Threshold. Pentru 2019 – 2020, paravanul a fost de 138.928.00 de milioane de dolari.

Mai jos, aveți câteva exemple de excepții, în NBA.

Mid-level Exception – cluburile pot semna noi contracte în valoare totală de 6 până la 8,4 milioane de dolari, anual, chiar dacă s-a depășit plafonul salarial (salary cap). Durata contractului este de maxim 4 ani.

Bi-annual Exception – folosită doar de echipele sub paravanul taxabil (Luxury Tax Apron). Suma pentru această excepție este de 3,29 milioane de dolari, într-un sezon. Durata contractuală este de maximum 2 ani, iar excepția nu poate fi folosită în ani consecutivi.

Disabled Player Exception – este aplicată doar când un jucător se accidentează grav (de obicei, pentru tot restul sezonului sau mai mult). Excepția permite clubului să semneze un înlocuitor care fie va avea 50% din salariul jucătorului accidentat, fie va avea valoarea stipulată în Mid-level Exception, oricare sumă este mai mică.

Traded Player Exception – permite unui club din NBA să cumpere unul sau mai mulți jucători și să absoarbă până la 175% din salariile celor vânduți (reamintim că transferurile în NBA se bazează strict pe schimburi de jucători) pentru contracte garantate de până la 6,5 milioane de dolari. Dacă salariile depășesc 19,6 milioane de dolari, atunci cumpărătorul poate absorbi 125% din valoare plus 100.000 de dolari.

De asemenea, există excepții și pentru jucătorii care doresc să semneze un nou contract cu echipele la care au jucat până în momentul prelungirii, indiferent de valoarea viitorului contract și dacă echipa este sau nu sub salary cap. Acest drept al jucătorilor se mai numește dreptul Bird – Bird Rights (a fost numit așa pentru că Boston Celtics a fost prima echipă din NBA căreia i-a fost permis să depășească plafonul salarial, atunci când au semnat un nou contract cu legenda Larry Bird). Astfel, echipele pot re-semna un jucător propriu, fără a ține seama de plafonul salarial și fără limite. Pentru a putea semna un astfel de contract, jucătorul trebuie să fi jucat cel puțin 3 sezoane, pentru clubul respectiv. De asemenea, dacă franciza i-a reziliat contractul anterior, sau jucătorul a devenit liber de contract, dreptul nu se mai aplică.

Există și dreptul early Bird, pentru jucătorii care au stat la echipă cel puțin 2 sezoane și nu și-au reziliat contractul, sau nu au fost liberi de contract. În acest caz, echipa îi poate da jucătorului respectiv un salariu de 175% din salariul pe ultimul sezon, sau salariul mediu din NBA, oricare sumă este mai mare. Baschetbaliștii cu dreptul de non-Bird sunt cei care au fost liberi de contract și și-au găsit noi angajamente.

NBA G League: A Doua Divizie Pentru NBA?

Anterior, am stabilit că nu există un sistem de promovări și retrogradări în NBA, precum există în Europa. Cu toate acestea, am menționat de G League atunci când am enumerat opțiunile de care se pot bucura liceenii americani, dacă doresc să-și înceapă cariera de baschetbaliști profesioniști mai repede.

Este G League Liga a II-a pentru NBA? Nu chiar. G League ex NBDL (National Basketball Development League) ex NBA Development League (D-League) este o platformă de dezvoltare pentru liga profesionistă de baschet nord-americană și o altă opțiune de recrutare de noi jucători de valoare.

Este un minor league, concept destul de des întâlnit în sportul profesionist american, o competiție ce nu are aparent o conexiune directă cu marile ligi din SUA – NFL, MLB, NBA, NHL, MLS – dar care pot fi privite drept o rampă de lansare pentru sportivi dornici de afirmare.

G League este afiliată NBA cu 28 de echipe ce sunt fie patronate fie sateliți ai unor francize din cea mai puternică ligă de baschet din lume. Echipele-mamă fie pot trimite jucători în G League pentru aduna minute prețioase pe parchet, într-o competiție oficială, fie pot chema baschetbaliști ce au impresionat, pentru a juca în marile arene din SUA.

Ca și NBA, G League are un calendar de tipul sezon regulat – playoffs. Sezonul regulat constă în 50 de meciuri per echipă, la sfârșitul căruia 12 echipe merg mai departe. Cele mai bune patru echipe din fiecare conferință se califică direct în semifinalele conferinței. Restul de 8 se vor alinia la start, în primul tur. Atât primul tur, cât și semifinalele și finalele conferințelor se vor juca în sistem eliminatoriu. Doar finala se va juca după sistemul cel mai bun din trei meciuri.

De menționat că, pentru 2020, un nou club va concura în liga de dezvoltare: G League Ignite, neafiliată la nicio echipă din NBA, alcătuită din baschetbaliști foarte tineri ce nu sunt eligibili pentru NBA Draft. Aceștia vor primi contracte de până la 125.000 de dolari pe sezon, în încercarea de a impresiona căutătorii de talente din liga mare, pentru a-i selecționa în Draftul anului următor.