Povestea nespusă a lui Michael „Air” Jordan

„Pot să accept eșecul, dar nu pot să accept să nu încerc.”Michael Jordan

Odată cu cel de-al 100-lea articol, NBA Baschet vă prezintă o poveste specială despre cel mai bun baschetbalist și unul dintre cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor – Michael „Air” Jordan. NU, nu va fi o poveste „clasică” despre meciurile de legendă ale lui MJ, despre reușitele lui. Nu va fi o prezentare a momentelor lui de măreție, când a înscris 63 de puncte în NBA Playoffs 1986, când a marcat 69 puncte în meciul cu franciza din Cleveland, sau când a reușit 35 de puncte în doar două reprize, în NBA Finals 1992. Și cu siguranță nu va fi o prezentare a celor 6 inele de campion. NBA Baschet vă invită să faceți o călătorie într-o lume în care Michael nu este un zeu, ci este doar un…OM! O lume în care brandul „Air Jordan” nu există! Și cel mai important, o lume în care baschetul este doar un…JOC! Fără președintele David Stern, fără petreceri, fără arme, fără stripteuze și fără venituri de 4 miliarde de dolari anual!

La începutul acestui an (n.r. 2012), Sports Illustrated (prin SI Vault) a demistificat o poveste de-a lui MJ. O poveste ce își are rădăcinile departe de NBA, într-un orășel american numit Wilmington (North Carolina). Acolo, Jordan a trăit primele decepții care l-au motivat să meargă mai departe și să muncească pentru a deveni cel mai bun. În cele ce urmează, NBA Baschet vă prezintă povestea fără perdea a unui copil care a plâns o noapte întreagă, pentru că nu a fost selectat în echipa mare a liceului.

A fost sau nu refuzat MJ?

„Dacă vrei să reușești, vei întâlni obstacole. Eu le-am întâlnit; toată lumea le-a întâlnit. Dar obstacolele nu trebuie să te oprească. Dacă te lovești de un zid, nu te întoarce și  nu renunța. Încearcă să afli cum poți să te cațări pe el, cum poți să treci prin el, sau cum poți să îl eviți.”Michael Jordan

Michael „Mike” Jordan In 1981 - Albumul Liceului Laney High

Brandul Jordan a început practic în noiembrie 1978, într-o sală de sport dintr-un liceu din Wilmington – Laney High! Într-o zi de toamnă, 50 de băieți s-au adunat pentru a impresiona antrenorii și pentru a fi selectați în echipa de baschet a liceului. Probabil că nici un privitor nu și-a dat seama că un copil din acea mulțime urma să devină unul dintre cei mai cunoscuți sportivi de pe planetă. Printre cei 50, era un anume Mike Jordan, un băiat cu o înălțime de 178 – 180 cm, în vârstă de 15 ani. La acel moment, el era în al doilea an de liceu și încerca să prindă echipa mare. Nu era niciun dubiu că Mike Jordan știa să dribleze, dar aruncarea lui era cel mult decentă și apărarea mediocră. Însă, ceea ce ieșea în evidență la Mike era efortul necondiționat. Era primul la exercițiile de condiție fizică; alerga cât de mult putea și după…mai dădea o tură. Vrea să fie primul! „Am crescut jucându-mă cu fratele meu și acesta este cel mai bun mod de a învăța ce înseamnă competiția. Și odată ce crezi că poți să-l bați pe fratele tău mai mare, poți să învingi pe toată lumea”, spunea Jordan, într-un interviu ESPN.

După antrenament, antrenorii de baschet ai liceului s-au adunat în camera lui Pop Herring, pentru a se sfătui și pentru a alege echipa ce trebuia să joace în noul sezon. Majoritatea locurilor erau deja bătute în cuie. Herring a dus echipa în playoffs, sezonul precedent, cu doi fundași extraordinari, Dave McGhee și James Beatty. Potrivit SI, în echipa mare erau deja 10 jucători în anul terminal, în lotul 1978 – 1979. În acel moment, antrenorii aveau nevoie de jucători înalți. Laney Bucs avea un mare dezavantaj și anume înălțimea. Nu exista în lot un băiat mai mare de 191 cm. Așa că, după ce s-au sfătuit, tehnicienii au pus listele cu lotul echipei mari și lotul echipei a doua, în fața sălii de sport care, pe viitor se va numi Michael J. Jordan Gymnasium.

Ziua următoare, Mike a venit la liceu. „El a spus – M-am uitat pe listă, am trecut de litera J și nu eram acolo. M-am uitat din nou și nu eram acolo -. El a spus – Și-am fugit acasă, mama era la muncă, nu era nimeni acasă și am intrat în camera mea, am închis ușa și am plâns atât de tare”, a explicat Bob Greene, biograful lui MJ.

În acei ani, era aproape imposibil ca un licean de anul doi să intre în echipa mare de baschet. Antrenorul Pop Herring a făcut o singură excepție, una care încerca să remedieze dezavantajul înălțimii. Și una care poate a contribuit decisiv la motivația lui Jordan. A doua oară când s-a uitat la listă, Mike a văzut ceva…a văzut că numele celui mai bun prieten al său, Leroy Smith (cu o înălțime de aproximativ 200 cm, de aceeași vârstă) apărea pe lista echipei mari. Mike știa că este mai bun decât Leroy. „Mike era cel mai bun licean de anul doi pe care îl aveam, dar atunci, chiar nu aveam nevoie de un alt fundaș”, își amintește unul din antrenorii săi din liceu, Fred Lynch.

Smith nu a jucat prea mult în acel sezon. Reclamele din anii ’90 l-au introdus pe Leroy Smith ca „Omul care l-a motivat pe Michael Jordan”, chiar dacă, în realitate, Leroy nu a făcut altceva decât să crească până la o înălțime de 200 cm, să se antreneze și să accepte decizia altcuiva.

Totuși, povestea cu refuzul antrenorilor de a-l selecta pe Mike la echipă nu conține tot adevărul. Într-adevăr, MJ nu a prins prima echipă, însă el a fost selectat în lotul echipei a doua, de tinere speranțe.

Echipa a doua?

„Am ratat mai mult de 9.000 de aruncări în cariera mea. Am pierdut aproape 300 de meciuri, de 26 de ori mi s-a acordat încrederea să încerc aruncarea care putea câștiga meciul și am ratat. Am avut eșecuri după eșecuri, toată viața. Și datorită lor, am reușit.”Michael Jordan

„M-au criticat pentru că l-am refuzat pe Michael Jordan. Acum, când… dacă vei juca orice tip de sport, amintește-ți micul meu sfat. Când jucam baschet, dacă erai refuzat, erai refuzat DE TOT! Indiferent de echipă. Atunci, nu prindeai nici prima echipă, nici cea de-a doua. Michael – de fapt Mike – Jordan a fost selectat în echipa a doua. Nu a fost refuzat din jocul care l-a făcut celebru”, a explicat, pentru Sports Illustrated, Pop Herring, antrenorul principal de atunci, al echipei liceului.

Mike a avut șansa să se răzbune. După ce a prins echipa a doua a liceului, el a devenit rapid vedeta locală. „Era atât de bun încât meciurile echipei a doua au devenit destul de populare. Toată echipa mare a liceului venea mai devreme, pentru a se uita la jocul lui Jordan. Leroy Smith și-a dat seama că, deși Mike era competitiv înainte de a fi refuzat, după refuz, el părea mai competitiv decât niciodată, ca și cum era hotărât ca acest lucru să nu se mai întâmple vreodată”, spunea jurnalistul David Halberstam, în biografia lui „Air Jordan”.

Mulți au spus că Pop a fost „nedemn” pentru a-l antrena pe marele baschetbalist. Cu toate acestea, statisticile arată complet altceva. Herring a fost un câștigător atât înainte, cât și după plecarea lui Jordan. El a dus pe Laney Bucs în semifinalele diviziei în 1978 și, atenție, 1979 (anul în care MJ a fost refuzat). În plus, el a avut cel mai bun sezon, la doi ani după ce viitoarea legendă a plecat. Atunci, Bucs s-a calificat în play-off-ului statului North Carolina pentru prima dată, în istorie.

Michael Jordan In Liceu La Recuperare

Mike a căutat în continuare răzbunare, a avut câteva meciuri de 40 de puncte, s-a antrenat în mod viguros, a crescut 10 cm în înălțime și a fost selectat în echipa mare a liceului, anul următor. Dar, în 1979 – 1980, când Jordan a înscris, într-un meci, 51 din cele 55 de puncte ale lui Bucs, Laney a câștigat mai puține jocuri decât sezonul precedent, În play-off, au fost eliminați în semifinalele diviziei. Jordan s-a întors la echipă și în anul său terminal și Bucs a pierdut din nou în semifinale, deși au intrat în play-off cu 19 victorii și doar 3 înfrângeri. Mike a marcat 26 de puncte, dar a aruncat ineficient, în ultima înfrângere, potrivit arhivei „Wilmington Morning Star”. Cu 33 de secunde înainte de final, el a ratat două aruncări libere ce ar fi mărit avantajul lui Bucs la patru puncte. Secunde mai târziu, el a ratat o aruncare de la distanță și a comis un fault ofensiv, al cincilea al său; greșeala sa a rezultat în două aruncări libere și o victorie a adversarilor de atunci, New Hanover.

Mai târziu, Michael a recunoscut că Pop Herring a avut un rol extrem de important, în cariera sa. „Nu a fost un singur antrenor pe care să nu-l ascult și de la care să nu învăț ceva. Ei știau mai multe despre joc decât știam eu și probabil că știu mult, mult mai mult despre baschet, decât eu știu, în acest moment. Dar îi respect pentru faptul că și-au dedicat timpul lor pentru a mă învăța baschet. Totul pleacă de la Clifton (n.r. Pop) Herring, care a fost primul om care m-a refuzat. Dar, ceea ce cred că oamenii nu au știut niciodată și eu nu am avut oportunitatea să explic, mama mea știa, frații și surorile mele știau, anul următor, el mă lua de acasă, în fiecare dimineață, la ora șase și mă aducea la sala pentru a lucra la jocul meu. Mulțumesc domnule Herring”, a spus MJ, atunci când statuia lui din fața arenei „United Center” din Chicago a fost inaugurată.

În ultimul an de liceu, Mike a avut statistici impresionante: 29,2 puncte; 11,6 recuperări; 10,1 pase decisive pe meci și a fost ales să participe în All-Star-ul liceelor (McDonald’s All-American Game). Cu siguranță că își îmbunătățise jocul, față de prima lui apariție, în toamna lui 1978. Apărarea nu mai era deloc mediocră, iar aruncarea lui intra mai des în coșul de baschet. Mike însă avea o nouă problemă: ceda sub presiune și nu mai era atât de eficient, pe final, când făcea destule greșeli (meciul cu New Hanover este un exemplul evident). DA! Și MJ a fost OM, înainte de a reuși coșurile victoriei, în celebrele finale cu Utah Jazz. Și a ratat! Și a făcut-o des! Abilitățile atletice native nu au fost îndeajuns pentru a deveni cel mai bun. Ele au fost completate de sudoare, pasiune, determinare și dorința de a fi primul. Fără ele, foarte puțină lume ar fi recunoscut numele de Michael Jordan, astăzi. Jocul lui Jordan s-a îmbunătățit de la an la an și a ajuns la perfecțiune, după sezoane întregi de ratări, atât la nivelul NCAA (campionatul colegiilor americane), cât și la nivelul NBA. Dar aceasta este o altă poveste…

BINE AȚI ÎN DINASTIA CAMPIONILOR! 

„Unii oameni vor să se întâmple, unii visează să se întâmple, alții acționează ca să se întâmple.”Michael Jordan

Despre Autor /

Lăsați un comentariu

Adresa dv de email nu va fi făcută publică.

Start typing and press Enter to search